29 mai, Ziua Mondială a Sănătății Digestive

Anual, 29 mai reprezintă Ziua Mondială a Sănătății Digestive. În acest an, tema aleasă de Organizația Mondială a Gastroenterologiei este “ Prevenția cancerului colo-rectal”.

Ultimii 2 ani au reprezentat o încetinire a progresului în medicina de prevenție. De ce? Odată cu pandemia, s-a redus adresabilitatea pacienților către medici pentru controale/screening, preferând să se prezinte la medic doar când era strict necesar sau nu mai aveau alte opțiuni. Ce a însemnat asta pentru medicină? O abordare orientată pe a trata în loc de a preveni.

Prevenția primară este dezideratul oricărui sistem medical evoluat, atât pentru furnizorii de servicii medicale cât și pentru pacienți. De ce? Deoarece descoperirea leziunilor în stadiul incipient oferă o gamă mai largă de posibilități de tratament decât dacă ar fi descoperite în stadiul avansat (când pacientul s-ar prezenta la medic pentru simptome ce nu mai pot fi ignorate – scădere în greutate marcată, probleme cu tranzitul intestinal, etc).

Anul acesta, Organizația Mondială a Gastroenterologiei doreşte să atragă atenția asupra prevenției cancerului colo-rectal, al III-lea cel mai frecvent tip de cancer în rândul ambelor sexe și a II-a cauză de deces legată de cancer atât la femei cât și la bărbați (conform datelor din 2020.

Screeningul cancerului colo-rectal – cum se poate efectua?

Există multiple metode pentru screeningul cancerului colo-rectal:

1. Testul hemocult (detectarea hemoragiei oculte în materii fecale) – test screening neinvaziv, deosebit de important în medicina preventivă, însă poate doar orienta către existența unei hemoragii la nivelul tractului digestiv, fără a preciza cu exactitate sursa/localizarea sursei. De asemenea, pot exista rezultate fals pozitive sau negative în funcție de condițiile de recoltare.

2. Colono-CT – reprezintă evaluarea CT (computer tomografică) a colonului. Presupune o pregătire prealabilă ca pentru colonoscopie (cu soluții purgative) şi poate detecta cu o mai bună acuratețe existența formațiunilor/polipilor la nivelul tractului digestiv însă, fiind o investigație imagistică neinvazivă, nu se pot preleva biopsii în caz de detectare a leziunilor.

3. Endoscopia digestivă inferioară (Colonoscopie) – metoda preferată în vederea screeningului cancerului colo-rectal datorită posibilității de evaluare a leziunilor şi de prelevare de biopsii pentru analiza anatomo-patologică. De asemenea, în cazul existenței unor polipi, în cadrul colonoscopiei, în funcție de dimensiuni şi aspect, se poate efectua polipectomie (scoaterea polipului).

Screeningul cancerului colorectal – cine trebuie să-l efectueze?

Cine ar trebui să se gândească la efectuarea screeningului cancerului colo-rectal?
● orice persoană fără istoric personal sau familial de cancer colo-rectal, începând de la vârsta de 45 ani
● persoanele cu istoric de polipi, la fiecare 3-5 ani (în funcție de numărul polipilor şi rezultatul histologic al acestora)
● persoanele cu istoric de cancer colo-rectal, anual după intervenția chirurgicală, ulterior în funcție de evoluție
● persoanele cu rude (părinți, frați, surori, copii) care au avut cancer colo-rectal, la fiecare 5 ani, începând de la 40 ani sau cu 10 ani înainte de vârsta la care a fost detectat cancerul la rudă respectivă
● persoanele cu istoric familial de cancer colorectal ereditar/sindroame polipozice adenomatoase familiale
● persoanele cu istoric de boală inflamatorie intestinală (boala Crohn sau colita ulcerativă), cu evoluție de peste 8 ani, la fiecare 1-3 ani (în funcție de istoricul familial şi personal al pacientului)
● persoanele cu istoric de radioterapie abdomino-pelvină, la fiecare 5 ani, începând de la 5 ani de la terminarea radioterapiei sau de la 30 ani (pentru cei care cu iradiere în copilărie)

La Promedical Center dispunem de aparatura necesară efectuării endoscopiei digestive inferioare (colonoscopie), explorare decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, cu bilet de trimitere de la medicul de familie!