Când trebuie să mă adresez unui medic ortoped-traumatolog?

Ce este Ortopedia-Traumatologia?

Am întâlnit persoane de toate vârstele care nu prea știau cu ce se ocupa un medic ortoped traumatolog. Frecvent suntem considerați cei care “punem ghips” pentru leziuni ale “mâinilor” și/sau, mai ales, ale “picioarelor”, ceea ce este parțial adevărat.

Însă pe lângă imobilizarea gipsata, tratamentul chirurgical al fracturilor a luat amploare după înființarea institulului AO, care a stabilit niște principii chirurgicale de bază, în 1958, în Davos, Elveția. Ulterior s-au dezvoltat multiple tehnici chirurgicale și pentru alte leziuni: entorse, luxații, procese artrozice etc.

Traumatologia, în România, se ocupa de tratamentul leziunilor traumatice (care apar în stricta conexiune cu un traumatism – accidentare de orice fel) ale membrului superior – de la umar inclusiv până la încheietură mâinii (de mâna și degete se ocupă în special chirurgia plastică), și de tratamentul leziunilor traumatice ale membrului inferior – de la bazin inclusiv până la degetele de la picioare.

Deci dacă vă loviți în orice regiune a membrelor, prima vizită va trebui să fie la traumatolog.

De leziunile traumatice ale coloanei vertebrale, clasic, se consideră că se ocupa traumatologul, daca nu este lezata măduvă spinării (în caz contrar, este apanajul neurochirurgiei). Dar, în anumite entre universitare – cum este și cazul Clujului – se ocupa neurochirurgia de toate traumatismele coloanei vertebrale.

Ortopedia se ocupa de tratamentul leziunilor netraumatice ale membrului superior și inferior.

În cazul leziunilor netraumatice ale coloanei – hernii de disc, spondiloze etc. de tratamentul complex al acestora se ocupa neurochirurgul și/sau neurologul. Deci în caz de dureri de spate (coloana lombara) și coloana cervicala, mai ales daca durerea începe de la coloana și iradiază în diferite forme în jos pe un membru superior sau inferior, cel mai bine este să vă adresați direct neurologului, care vă vă adresa, eventual, ulterior, neurochirurgului, daca este cazul.

În cazul leziunilor neutraumatice ale membrelor (care nu au apărut subit, ci treptat, după diverse suprasolicitări, în funcție mai ales de sportul practicat sau profesia pacientului), trebuie să vă adresați de prima intenție ortopedului.

Orice afecțiune a membrelor (dureri articulare, apariția unor umflături împrejurul articulațiilor, dureri musculare, reducerea mobilității într-o articulație, incapacitatea de a vă folosi de un membru la activități de zi cu zi – mers, îmbrăcat, spălat pe dinți etc.) vă trebui, deci,  să fie investigata de un ortoped.

Totuși, în cazurile mai sus amintite, s-ar putea că, în unele cazuri, în urma consultului ortopedic să fie necesara o evaluare suplimentara a unui reumatolog, chirurg vascular sau neurolog, doarece multe boli dau simptome similare.

Important este să știți de la început cui să vă adresați pentru a evita o supra-vizitare a specialiatilor medico-chirurgicale. Iar în caz de suspiciune de leziuni al căror tratament tine de alte specialități, vă vom îndrumă corespunzător pentru a beneficia de tratamentul corect al afecțiunii dumneavoastră.

Rămâneți sănătoși!