Dr. Kinga Kovács

medic specialist psihiatru

Dr. Kinga Kovacs

Medic specialist psihiatru

Dr. Kovacs a efectuat rezidențiatul în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj unde a dobândit experiență semnificativă în tratamentul bolilor psihice acute și cronice (tulburări afective, anxioase, psihotice, tulburări de personalitate, cognitive, legate de uzul de substanțe psihoactive etc.).

Tulburările psihice sunt afecțiuni des întâlnite, care se pot manifesta în grade variabile, de la evidente la aproape neobservabile, dar supărătoare. Acestea pot produce consecințe negative asupra sănătății fizice, și vice versa, de asemenea inevitabil afectează și modul în care experimentăm viața de zi cu zi. Nu sunt un semn de slăbiciune sau eșec personal, ele pot fi reacții declanșate de situații de viată, sau afecțiuni medicale date de unele dereglări chimice în organism, care pot surveni la oricine. Astfel este important să recunoaștem aceste tulburări și să le soluționăm adecvat, cât mai curând posibil, într-un mediu de susținere sigur și amiabil.

 

„Îmi place să lucrez în acest domeniu, deoarece, deși nu putem evita în totalitate stresul sau problemele, nu trebuie ca neapărat să ne simțim copleșiți de ele, și îmi face plăcere să pot ajuta oamenii să găsească puterea pentru a realiza asta.” – afirmă Dr Kovacs. „Cu toții dorim să ne simțim cât mai bine în viețile noastre. Primul pas este să recunoaştem ceea ce ne reține.”

Dr. Kovács Kinga